22 decembrie 2010

Tu fara tine.

V-o prezint pe Cristina.

Cristina este fata de la scara 3 care are un catelus schnauzer gri pe care il plimba domesticeste in fiecare dimineata la ora 8. Cristina merge la scoala in fiecare zi si la plimbari cu prietenii in fiecare weekend. Deseneaza, asculta muzica si citeste in timpul liber. Are parul lung, blond, uneori e cret, alteori intins. Se imbraca de la zara, casual, hipstereste. Poarta ochelari, dar nu de vedere.

Ce ar vrea cineva care o cunoaste pe Cristina ca aceasta sa scrie despre ea la Profile Information pe facebook? Ea ar scrie ceva unic, care o defineste, un mic eseu despre frumusetea ei unica si originala. Desigur are deja pe profil poze cu toti prietenii ei, un album special pentru catelusul ei simpatic si altul in care are poze facute in studio, imbracata diferit si asezata in pozitii speciale.

Cristina este Bianca, Mara, Ana, Sofia si multe alte fete pe care le cunoastem cu totii. Desigur ele sunt total diferite, fiecare originala in felul ei propriu, au date de nastere diferite, parinti diferiti, adrese diferite, merg la scoli diferite.

Dar odata ce nu se mai asociaza cu nimic din jur sunt pierdute. Daca ar fi private de iesirile cu prietenii, de hainele grozave de la zara, de placa de intins parul, toata trusa de machiaj si banii din portofel, Cristina nu ar mai exista. Nici Bianca, nici Alexandra, nici Ioana...
Ce ne defineste, daca nu obiectele pe care le detinem, oamenii pe care ii cunoastem? Sa fie vasta experienta acumulata, multimea de cunostinte si extraordinarele amintiri? Odata ce ati dezvelit-o pe Cristina de toate cele materiale, o sa gasiti o Cristina nesigura, timida, balbaita, o Cristina fara personalitate, originalitate si ce tacam mai vreti sa adaugati.

humans can be pretty damn hollow

20 decembrie 2010

what if...

Cum ar fi daca nici un film nu ar avea final, nici o carte nu ar avea capitol de incheiere, nici o cina nu ar avea desert, nici o partida orgasm, nici o pasare glas sa cante, nici o iarna zapada, nici o persoana prieteni, nici un caine stapan, nici o casa acoperis.

atunci cand iti vei putea imagina vei sti cum s-ar simti inima mea fara dragostea ta.



da, e melodramatic, si scarbos de romantic. dar e greu de descris...

7 septembrie 2010

it's hard to pose


to pose

it's such a hard thing to do
when you know there is one issue

it is your face
staring with disgrace
and your knees
red with shame or sympathy
lips that once were red
now wiped

everyone knows you are a cunt






8 august 2010

stop. crop.


Editam pasaje din vietile noastre fara sa bagam de seama. caci nu ne incarcam capsorul cu lucruri ne semnificative. Ne abordam memoria prin functia afectiva.
Daca viata mea ar fi fost un labirint, eu as fi fost mereu la start si tu mereu la sfarsit.

18 iulie 2010

suicidal.

MITURI DESPRE SUICID (de pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7583267-moartea-madalinei-manole-nu-este-nici-curajoasa-dar-nici-lasa.htm?cfnl )

Mitul:
Oamenii care vorbesc despre sinucidere nu vorbesc cu adevarat serios si e putin probabil ca sa se sinucida.
Faptele: Se intampla frecvent ca oamenii care se sinucid sa marturiseasca cuiva ca nu mai au pentru ce trai sau ca nu mai au niciun viitor. E posibil ca unii chiar sa spuna ca ar dori sa moara. E posibil ca oamenii sa vorbeasca despre suicid pentru a obtine atentia de care au nevoie, dar e foarte important ca oricine vorbeste despre sinucidere sa fie luat foarte in serios.

Mitul: Odata ce o persoana a avut o tentativa serioasa de suicid, e putin probabil ca acea persoana sa mai incerce si a doua oara sa se sinucida.
Faptele: Cei care au incercat sa se sinucida odata sunt de 100 de ori mai predispusi decat populatia in general sa incerce din nou. Aproximativ patru din 10 oameni care au murit prin suicid au mai avut tentative de suicid anterioare.

Mitul: Daca o persoana are intentii serioase de a se sinucide, atunci tu nu poti face nimic.
Faptele: Ideile suicidare sunt adesea doar o stare temporara. Daca cineva poate avea un tonus scazut si poate fi stresat pentru o perioada consistenta de timp, adevarata criza suicidara poate dura putin. Oferirea de ajutor adecvat si suport emotional la timp poate reduce riscul de suicid al celor care experimenteaza stari de nefericire profunda.

Mitul: Sa vorbesti despre sinucidere e o ideea proasta pentru ca poti da cuiva idei sa incerce.
Faptele: Cand cineva are idei suicidare de obicei nu doreste sa-i ingrijoreze sau inspaimante pe cei din jur asa ca nu vorbeste despre intentiile sale. Intrebandu-i direct despre suicid le dati permisiunea sa va vorbeasca despre cum se simt. Oamenii care au trecut printr-o astfel de criza spun frecvent ca a fost o imensa usurare pentru ei sa poata vorbi despre ideile lor suicidare. Odata ce cineva incepe sa-si exploreze si sa vorbeasca despre sentimentele si temerile lui/ei sansa de a descoperi si alte alternative la suicid creste.

Mitul: Oamenii care ameninta ca se sinucid doar cauta atentie si nu trebuie luati prea in serios.
Faptele: Astfel de oameni vorbesc despre gandurile lor doar pentru ca in acest fel solicita ajutor. Reactia apropiatilor ca si oferirea atentiei de care aceste persoane au nevoie le poate salva viata. O tentativa de suicid trebuie intotdeauna sa fie luata in serios.

Mitul: Oamenii cu idei suicidare vor sa moara.
Faptele: Oamenii cu idei suicidare nu vor in realitate sa moara, ei de fapt nu isi mai doresc sa traiasca viata pe care o au. Oferirea de suport emotional si discutarea diferitelor optiuni ii poate ajuta pe acesti oameni sa depaseasca faza suicidara.

16 iulie 2010

sens


sens unic insa fara sens. totul merge la fundul apei mai devreme sau mai tarziu.


ne luptam toata viata sa fim mai buni, incercam si ne dam silinta sa facem lucruri care trebuie facute iar motivatia noastra zace de cele mai multe ori in recunostinta celorlalti. dar cand lupta asta continua este pentru fiecare individ in parte un apriga, cum sa ne asteptam ca cei din jur sa observe straduinta noastra? cum sa ceri recunostinta cand uiti sa oferi... si ne tot invartim in cercuri vicioase dar parca nimic nu duce undeva. nu vad nimic concret.
dezamagire pe plan sentimental/educational si profesional

de prea multe ori ma concentrez prea mult pe destinatie si uit sa savurez calatoria. ceea ce strica totul de cele mai multe ori. iar acum cand privesc viata in mare, nu pot sa vad nici o destinatie. parca nu mai exista nimic.




4 iulie 2010

Da dar nu

Atata e de greu in ziua de astazi sa fi sincer.
ca oamenii o cer, dar nu sunt sinceri cand fac asta, iar tu le dai pe fata tot si se oftica. apoi iti dai seama ca desi ti-au cerut-o nu au vrut-o.

22 iunie 2010

all for nothing







când a fost ultima dată cu sinceritate?
când stăteaţi noaptea amândoi întinşi în pat uneori fără să vă vorbiţi dar nu fără să comunicaţi. întinşi uneori şi vorbind încât adormeaţi şi nu mai ştiaţi ce ziceţi, căci deja visaţi şi vă împărtăşeaţi din vise fără să vă daţi seama. Să te ia sincer de mână şi să nu trebuiască vreo explicaţie a gestului. să simţi o îmbrăţişare caldă care să nu fi fost provocată de vreun eveniment exterior. să te sărute cald pe obraz şi să simţi că îţi iau foc până şi urechiile de emoţie.
vai, dar mai este acuma sinceritate în gesturi şi în fapte? ne pierdem în lucruri abstracte, ne risipim energiile în lucruri infirme, şi ne stresăm, ne frustrăm, apoi ne mirăm că nimic nu funcţionează cum vrem. luptăm pentru viaţă, asta este scuza noastră. dar de fapt luptăm pentru lucruri materiale.
m-am săturat să depind de societate. de ce să mi se spună cum să trăiesc. să fac o facultate să mă căsătoresc şi să fac copiii, să îmi rezolv un loc de muncă bun. asta e important? da. să urmăresc clişee e important. pentru cine? eu ştiu că nu mă vor face fericit toate aceste lucruri. eu ştiu că am în mine tot ce mă poate împlini. şi când zice cineva "lighten up" ar trebui să îl auzim, nu să ne prefacem că vorbeşte baliverne.

Mi-e tare dor de lucrurile sincere şi pure. lucruri pe care încă le ştiam în adolescenţă. dar adulţii au un mod interesant de a ne suprima dorinţele şi visele cele mai pure. ca să devenim cineva. Noi suntem cu toţii cineva, de când ne naştem, iar identitatea pe care ne-o formăm nu trebuie să aibă de-a face cu bani din portofel sau maşinile din garaj. căci lucrurile acestea nu le iei cu tine în mormânt.
cu toţii murim. dar lumea tinde să uite. şi atunci când uită, nu te mai ia nimeni de mână, căci toţi sunt egoişti în lupta asta pentru "supravieţuire". de atâtea ori am auzit de scuza aceasta patetică (legea junglei, my ass). murim cu toţii singuri şi săraci. cum ne naştem, goi şi speriaţi, aşa plecăm înapoi.

şi atunci cum îmi ceri să nu iubesc? când doar atâta am de luat cu mine după ce mor...


"the best things in life aren't things"

8 iunie 2010

un celibatar fericit.

Am descoperit că dacă nu îţi pune nimeni piedică, nu te împiedici.

Văd în jurul meu oameni care se tem. Se tem sa fie singuri. Iar teama lor este atâta de mare încât le întunecă mintea si le bruiază gândirea. Fac lucruri iraţionale şi spun că dragostea îi împinge la aceste nebunii. Aiurea. Este frica aceea care îi conduce la acte anormale.
Şi se sufocă unii pe alţii, se calcă în picioare, se trag în jos în loc să se ajute să ajungă mai sus. Inevitabil se mulţumesc cu puţin. Şi pentru ce? doar să nu fie singuri.

Clar că avem nevoie de oameni în jurul nostru. Suntem fără îndoială fiinţe sociabile, altfel nu dezvoltam limbajul şi scrisul. Există însă o concepţie eronată care mă intrigă. Şi anume cea conform căreia dacă eşti singur eşti trist. Dar eu cred ca la fel de trist poţi să fi şi dacă eşti cu cineva. E sănătos să ai perioade de singurătate. Cunosc oameni care zboară din relaţie în relaţie şi în scurtul timp dintre relaţii se simt atâta de peirduţi ca şi cum s-ar afla singuri într-o pădure întunecoasă.

Am avut scurte discuţii despre personajul principal din filmul de scurt metraj Sputnik al dragei mele prietene Cristina. s-au exprimat păreri cum că acesta ar fi trist şi deprimat din cauza singurătăţii. Eu însă cred că asta îl definea, numindu-se singur "călător".
Sunt convinsă că prin alţii ajungi să te cunoşti, m-a învăţat asta experienţa dar şi cursul de antropologie pe care l-am frecventat. Dar sa fim oneşti, dacă nu iei o pauză în care să reflectezi asupra lucrurilor acumulate, la ce îţi foloseşte? dacă nu stai singur să analizezi puţin totul... Adica da, putem să trecem prin viaţă cum ne trece vântul prin păr. putem să fim ignoranţi şi fericiţi. dar putem la fel de bine sa fim conştienţi şi să ştim de ce suntem fericiţi, ce ne face fericiţi.
Când şi unde îţi dai seama într-o relaţie că aţi ajuns la blocaj? şi dacă îţi dai seama, ai curajul să schimbi ceva?

Normal că visez şi eu că există relaţii perfecte, unde se acceptă reciproc, şi se motivează reciproc evoluând încontinuu... doar că, încă nu am văzut asta.
Am văzut în schimb oameni excepţionali dar care nu puteau străluci la intensitatea la care ar fi putut, fiindcă soţia/iubita/logodnica îi umbreşte existenţa, într-un fel sau altul.
Vroiam să spun că oamenii ar trebui să fie mai puţin laşi şi mai mult încrezători în forţele lor proprii. Mă întristează să văd mereu cupluri eşuate dar care nu se despart din diverse motive nefondate.
Şi mi-aş dori să înceteze lumea să ne întrebe cât încă suntem atâta de tineri când ne vom căsători. Avem nevoie să interacţionăm, să ne facem prieteni, dar nu avem nevoie sa ne sufocăm.

12 mai 2010

the things i miss

you telling me shush! when i was talking rabbish.
the nights we slept together and those moments when i could barely breathe because your strong arm was embracing me. and i felt protected.
when u screw me so tender but agressive and always grinding your teeth when cumming.
all those lovely things you felt but never told me, things that i could see in your eyes.
your voice.


your kiss and lips. your touch. even your wry smile.
the sweet red wine we drunk together. the cigarettes you smoked when I didn't need to.
your dark skin and darker room. the clumsy way you baked me pancakes.


i wish i wouldn't miss a thing.
hopeless miss you

26 aprilie 2010

fără titlu


o gravură în ac rece.
primul tiraj.
2008

...desen...





Mi-e dor să desenez după model.

e dificil să convingi pe cineva să stea degeaba câteva ore.



...era frumos la școală la atelier

ștreang înălțător

(o scurtă poezie. nu ar trebui să aibe sens.
când simți cum te sufoci în fața cuiva fara motiv aparent,
nu prea poate exista ceva logic la mijloc)
din toamna tarzie 2009.



ștreang înălțător




am un ştreang înfăşurat în jurul pieptului
şi nu pot respira
fără să îţi simt privirea
fără să îmi reamintesc atingerea.
un ştreang în jurul gâtului, când eşti acolo
în faţa mea. iar eu nu pot respira.
nu pot formula
nimic concret, şi atunci caut cu privirea
un alt obiect
să mă recompun şi să mă adun
căci îmi doresc atât de mult să îţi spun....
ce simt acum.


(evident nu i-am spus niciodata)




25 aprilie 2010

"scrisoare" către Irina

Ciudat cum lucrurile pe care le percepem undeva în subconștient nu dispar, ci se amplifică uneori și duc la consecințe irevocabile. Căci aveam să mă reîntâlnesc cu numărul 23 care călătorise cu mine în compartiment pe 22 august. Și aveam să aflăm multe lucruri interesante.


Fericirea

fericirea





Stau aiurea în trenul spre Brașov și mă întreb unde se duc toți oamenii aceștia care îmi sunt colegi de călătorie preț de câteva ore, după care nu îi mai revăd niciodată. lor nu le pasă. probabil nici nu au observat că eu exist și anume cum exist, însa eu îi văd.
Fără să îmi doresc asta şi fără să o fac conştient, analizez fiecare mişcare, gest, expresie facială. mă fascinează oamenii. mereu a fost aşa. îmi amintesc când eram mică, nu aveam mulţi prieteni, oameni cu care să pierd vremea, dar îmi amintesc de o droaie de oameni şi de personalităţile pe care le afişau în anumite situaţii. demascarea oamenilor se face destul de uşor atâta timp cât ei nu vor nimic de la tine şi nu au intenţii ascunse prin diferite comportamente preluate.
la fel ca și lupul de stepa cred, stau de multe ori şi observ, fără să mă implic. sunt convinsă că şi comportamentul meu în societate trădează multe aspecte ale personalităţii mele, însă cum nimănui nu-i păsa şi nu este nimeni interesat să mă vadă şi să mă cunoască, mă pot comporta cât de natural, fără să intuiască măcar cineva cum îi citesc pe oamenii din jur. niciodată nu am mai avut impulsul de a scrie despre călătoriile mele sau oamenii care au participat la ele, poate şi fiindcă nu am avut niciodată ustensila ideală pentru asta.

este 22 august 2009, o zi de vară nu foarte călduroasă dar în acest compartiment de accelerat românesc, vagonul şase, locurile 21-26, cu geamurile şi uşa închise, aerul a fost deja inspirat şi expirat de către 5 persoane de vârste, sexe, gene biologice diferite.
atmosfera este una mocnită şi aerul devine încet încet irespirabil. de afară soarele rânjeşte la noi prin geamurile jegoase.
sunt prezentă la scena descrisă, de pe locul 22, pe 21,23 în faţa mea, şezând două fete tinere (~19ani). personalităţi diferite, dar între ele pare a fi o conexiune care depăşeşte orice legătură de natură fizică. 21 pare o persoană complexată, pare a avea anxietăţi diverse, în special legate de societate şi cu siguranță și de propria personalitate. 23, în schimb, pare conştientă de frumuseţea pe care o emană. ochii închişi la culoare sunt de o exprisivitate gravă, profunzi dar trişti. părul brun închis îi ajunge până la coate, şi străluceşte sănătos...

când opreşte trenul în câte o staţie, îmi opresc şi eu temporar analiză, căci mă inhibă liniştea care se aşterne în compartiment. în afară de tastele mele care se aud ţopăind zvelt dezvoltând compoziţii de litere formând cuvinte, se mai aude un foşnet de la careva personaj care şedea incomod, sau ronțaitul unui covrigel...
fetele îmi arată mai puţin decât aş fi vrut să dezvălui. simt că preţ de 3 minute cât e posibil să fi staţionat trenul m-am înroşit toată şi m-au luat transpiraţiile, gândindu-mă că poate numerele 21 şi 23 se întreabă ce manevrez eu la un laptop unde evident nu are legătură la internet. numerele 24 şi 26 cu siguranţă nu au întrebări de genul, stând pe locușoarele lor comod, cu fundurile lor greoaie de la prea multă mâncare nesănătoasă îndopată în ele, ei stau şi privesc pe geam la peisajele mai mult sau mai puţin pitoreşti care defilează în geamurile pline de pete şi urme transparente.

eu vreau să fiu fericită. ceilalţi oameni ce vor? ce caută? de ce se întâmplă ca un om după ce îşi îndeplineşte scopul, după ce găseşte fericirea, devine din nou nefericit, şi începe să caute ale lucruri în alte părţi? cum aş putea eu evita o asemenea situaţie? sunt multe întrebări care-mi sparg ciclul firesc al viselor mele fanteziste. 21 mi-a salvat viaţa când a deschis uşa, care îi era la îndemână. 23 citeşte travesti a lui cărtărescu.

am obosit de la universul încâlcit a lui Heffrey EUgenides creat în middlesex. mă doare spatele aşa că îmi voi continuă călătoria fără notebookul în faţă, mă voi plimba puţin pe culoar unde este aer şi îţi poţi destinde muşchii şi tendoanele membrelor inferioare.







care fericire?

multumesc, codin


dacă vedem doar ce percep ochii multumită jocurilor de reflecții în lumină, nu vedem mare lucru...